Comuna Bucium

Comuna Bucium este situată în partea central-vestică a județului Alba, între colinele Munților Metaliferi - grupă montană a Munților Apuseni, în bazinul superior al Arieșului, împreună cu orașul Abrud și comunele Ciuruleasa și Roșia Montană.

Se află la o distanta de 73 km, pe DN74, de municipiul Alba Iulia, reședința județului, pe ramificația DJ 107, ce duce spre comunele Mogoș și Ponor.
Comuna Bucium, cu un teritoriu administrativ de 8570 ha, este formată din 30 de sate: Anghelești, Bisericani, Bucium Sat, Cerbu, Ciuculești, Coleșeni, Dogărești, Ferești, Florești, Gura Izbitei, Helești, Izbicioara, Izbita, Jurcuiești, Lupulești, Măgura, Muntari, Petreni, Poiana, Poieni, Stâlnișoara, Valea Abruzel, Valea Albă, Valea Cerbului, Valea Negrilesii, Valea Poienii, Valea Șesii, Văleni și Vâlcea.

Satele sunt fie adunate în văile înguste, confluente, care sunt şi principalele căi de acces -Valea Abruzelului, Valea Albă, Valea Buciumanilor, Valea Negrilesei şi Valea Şesii - fie răsfirate şi risipite pe versanţii munţilor Vulcoi-Corabia, Boteş, Negrileasa, Frasin şi Detunatele, cu pantele lor abrupte, acoperite de păduri şi cu zone înalte de gol alpin.

Peisajul inconfundabil este dat de formele de relief antropogen, generate de practicarea, timp de milenii, a ocupațiilor tradiționale - agricultura montană şi mineritul. Terase pentru practicarea agriculturii montane, împrejmuiri şi taluzuri de piatră, nenumărate instalaţii (mine, canale, tăuri, vetre de şteampuri, canale de aducţiune) şi depuneri (halde de steril), rezultate în urma procesului de extragere şi  de prelucrare a minereurilor auro-argentifere, reprezintă suprapunerea unor straturi antice, medievale, din epoca modernă şi cea contemporană.
Bucium este atestat documentar în 1595, însă era deja locuit în Epoca Bronzului, aşa cum o demonstrează cele 4 inele de buclă, din aur, descoperite pe muntele Vulcoi în 1879 şi care pot fi văzute la Kunsthistorisches Museum din Viena.

În urma minerilor daci şi romani care au lăsat mine, iazuri, drumuri pietruite,  spectaculoasa exploatare de suprafaţă "Ieruga" şi cimitire, la Bucium au venit să practice mineritul auro-argentifer neamuri de tot felul, ce s-au contopit într-un tip uman puternic, „fruntea” Ţării Moţilor.

Cele cinci biserici, datând din secolele XVII-XIX arată, prin fleşa înaltă a turnului clopotniţă, devoţiunea religioasă şi mândria credincioşilor, aşa cum o fac şi crucile de drum purtând simboluri minereşti, dintre care unele  comemorează faptele lui Horea, Avram Iancu, ale Ecaterinei Varga şi episcopului Andrei Şaguna, ale memorandiştilor şi constructorilor şoselei Zlatna-Abrud.

Un edificiu etalon al spiritualității locale, Școala Veche din Poieni, construită în 1897 şi sortită, în 2011 demolării, a fost salvată şi aşteaptă sprijin pentru reintegrarea sa în viaţa comunităţii.

În urma tăvălugului istoriei şi al tentaţiilor modernităţii, echilibrul civilizaţiei pietrei şi lemnului răzbate în casele şi gospodăriile vechi de mai mult de un secol, pe care le descoperim şi cercetăm an de an, rugându-le să ne înveţe buna măsură a lucrurilor.

În unele dintre ele au locuit oameni de seamă ai locului, folcloristul Ion Pop Reteganul, etnograful Ovidiu Bârlea, Emil Dandea, primarul reformator al oraşului Târgu Mureş, Ion Agârbiceanu, preot în satul Bucium Şasa, unde a scris "Fefeleaga”.